Istoria lui Catavencu

 

 

CATAVENCU

O istorie adevarata, cronologic exacta, documentata, sustinuta fotografic, faptic si arhivistic, scrisa fara patos, orgolii si emfaza

O trecere in revista a presei post-revolutionare, in primii ani, cu marcarea unor detalii uitate, repararea unor erori materiale si nedreptati

 

Sateliti, secesiuni, autori, epigoni, transferuri de proprietate, angajari

 

Presa, la Revolutie

 

Imediat dupa schimbarea de orinduire, presa comunista din Romania trebuia sa-si schimbe parul si o parte din narav, incepind cu numele.

‘Informatia Bucurestiului’ a furat inspirat startul, profitind de iesirea din tipar la ora pranzului si devenind inca din 22 decembrie 1989 –‘Libertatea’. Astfel, un cotidian local din Bucuresti pornea spre a cuceri natiunea, e drept, cu oportunul concurs ulterior al grupului Ringier.

‘Scinteia’ a devenit ‘Adevarul’ (cu tot palmaresul insusit samavolnic de la un ziar centenar ucis de comunisti tocmai in beneficiul organului lor de presa!), ‘Scinteia tineretului’ – ‘Tineretul liber’. ‘Romania libera’ raminea libera, ba chiar trecea in opozitie agresiva fata de regimul eliberator Iliescu.

Partidele istorice au aruncat de indata pe piata publicatii stipendiate, in ideea unui blitzkrieg fara sorti de izbinda – ‘Dreptatea –  ‘tribuna de lupta impotriva comunismului’ (oficios al PNT-cd), ‘Liberalul’, ‘Viitorul’, ‘Renasterea’.

A aparut apoi presa particulara.

Lupta pentru intiietate, primordialitate, pentru cine a dezvirginat spatiul privat al media, s-a dat intre ‘Baricada’ lui Eduard Victor Gugui si ‘Observatorul’ lui Octav Buruiana. Cei doi au revendicat deopotriva calitatea de ‘prim ziar particular’ pentru publicatiile pe care le-au intemeiat.

Istoria s-a dovedit de o nepartinitoare nedreptate, ingropind amintirea ambilor.

Culmea e ca adevarul era impartit, atit Gugui cit si Buruiana avind in oarecare masura dreptate…

‘Baricada’ a iesit prima din tipar (6 ianuarie), cu vreo saptamina inainte de ‘Observator’. Numai ca statutul de ‘patron’, de ‘capitalist’ nu era bine vazut in acele momente tulburi, cind romanul se saturase de comunism dar inca nu putea sterge anatema capitalismului, sedimentata in cinci decenii, si nu era deschis la acesta, orinduire cruda si nedreapta incompatibila cu ‘nu ne vindem tara!’ si alte lozinci postdecembriste.

Asa ca ‘Baricada’ nu s-a proclamat ziar privat, ascunzindu-se dupa ideea de grup, comitet, organizatie.

Buruiana, mai curajos si mai orientat, a avut indrazneala sa subtitreze ‘Observator’ –  “primul ziar particular” si sa se proclame pe sine drept ‘patron’, primul intreprinzator de presa privat din noua Romanie.

Adevarul e ca era absolut evident ca presa devenea o mare afacere, o investitie foarte rentabila, chiar daca singurul venit era cel rezultat din vinzarea tirajelor.

La Revolutie, in Romania apareau putine titluri, in cea mai mare parte imbicsite de lest ideologic, imposibil de lecturat. Un ziar costa intre 50 de bani (Scinteia) si 1 leu (Romania libera), saptaminalele (Saptamina, Flacara), mensualele (Urzica) costau 3-5 lei. Cheltuielile de tipar reprezentau citeva zeci de bani per exemplar.

Incepind din ianuarie 1990, numarul publicatiilor a explodat, iar tirajele au crescut miraculos, de la 50.000 de exemplare la 100-150.000, ajungind, pe o piata care consuma foarte multa afectivitate in politica, la cca 350.000 in vara aceluiasi an (Zig Zag, Expres – saptaminale), cu un maxim absolut in 1992 (1.000.000 de exemplare pentru ‘Romania mare’, dupa o ‘greva’ de citeva saptamini initiata de Corneliu Vadim Tudor). In 1992-1995, cotidianul ‘Evenimentul zilei’ cumula in cele doua editii cam 500.000 de exemplare, in cea mai mare parte vindute in mod real.

In 1990 asadar, un periodic tiparit in 50.000-100.000 exempare (hebdomadar, in mare majoritate, aceasta fiind periodicitatea cea mai rentabila si cel mai usor redactabila), costul de tipar ajungea la cam 40 de bani, la un pret de vinzare de 3-5 lei. Adica, grosso modo, pentru o suta de mii tiparite, costul era de 50.000, venitul brut de 500.000, din care se scadea comisionul de difuzare, cca 10-20 la suta si costurile editoriale, neglijabile. De unde rezulta un profit de 2-300.000 de lei saptaminal, adica pretul a trei apartamente, a 4 Dacii sau echivalentul unui salariu mediu pe zece ani.

Problema era de unde se putea inventa suma de start, investitia initiala, pe o piata unde nu exista nici capital, nici institutia creditului…

Gugui a strins banii intr-un grup, un fel de CAR tiganesc – cum se numea pe atunci strinsul de bani in folos mutual, prin rotatie.

Buruiana a inventat banii, avea o slujba banoasa la ‘Informatia Bucurestiului’ (coleg cu Horia Tabacu si Sorin Rosca Stanescu), pozitie cu posibilitati colaterale si venituri ilicite.

Mihail Carciog, fondatorul ‘Expres’, a afirmat public ca a intrat in afaceri cu 100 de lei, contravaloarea taxiului de la el de acasa pina in strada Brezoianu, la Palatul Universul. Primul numar din ‘Expres’ a fost tiparit de directorul  tipografiei, Vasilache, pe credit… intr-o vreme in care nu exista credit, intr-o lume in care oamenii se imprumutau de 100 de lei pina la leafa, in care o familie avuta ar fi putut sa-si imprumute o ruda cu citeva mii… Mihail Carciog, de profesie tehnoredactor, de reputatie securist, primea de la un director de intreprindere socialista un credit de productie de zeci de mii… Ma rog, mai tinerii cititori sint familiari cu creditele Elenei Udrea, cu imprumutul la CEC al Ioanei Basescu… Lumea nu s-a schimbat radical – QUOD LICET IOVI NON LICET BOVI…

 

Primul val

 

In prima jumatate a anului 1990 existau pe tarabe, la chioscuri, mai mult sau mai putin regulat:

Adevarul, Romania libera, Tineretul liber, Libertatea, Dreptatea, Renasterea, Luceafarul, Viitorul, Liberalul, Azi, Dimineata, Observator, Cuvintul, Flacara, Baricada, Mondorama, Zig Zag (scos de un oarecare Octavian Mitu), Expres, Phoenix (stapinit in devalmasie de sase vechi gazetari de la ‘Convingeri comuniste’ si  ‘Tribuna Romaniei’ – Paul Nanca, Dan Medeanu, Horia Garbea, Dan Silviu Boerescu, Bogdan Teodorescu si Dan Ioanitescu), Buna Ziua, Revansa lui Nica Leon, Mangafaua, Strada (editat de un grup de studenti – Liviu Avram, Dragos Dumitriu, Calin Jantea), Oblio (Narcis Zarnescu), Catavencu, o sumedenie de presa locala – la Cluj, ‘Nu’ (Liviu Man), la Iasi, ‘Opinia studenteasca’, la Constanta,  ‘Contrast’ (editat practic clandestin, in baza unei aprobari a  Primariei, pe banii Sindicatului Liber al Navigatorilor si sprijinit de filiala partidului lui Cerveni, reprezentat de Nicu Moga; echipa: Radu Mazare, Nicusor Constantinescu, Sorin Strutinski, Valentin Gheorghe Ionescu, Radu Preda, Bogdan Ionescu).

Un picut mai tirziu au aparut publicatiile longevive cu adevarat – Bursa (10 august), Romania mare

 

27.jpg Contrast nr. 23, vara lui 1990.

28.jpg Contrast nr. 23, caseta tehnica.

 

 

‘CATAVENCU’ la Editura Cassandra

 

Ideea ‘Catavencu’ s-a infiripat si pus in practica intr-un apartament de doua camere, inchiriat, din Strada Ion Campineanu nr. 23 , in apropierea Salii Palatului.

campineanu 23  locul nasterii

Ideea si numele publicatiei apartin exclusiv lui Ovidiu Nacu.

ovidiu nacu   Courtesy of http://www.paginademedia.ro

Ovidiu Nacu, la acea vreme in virsta de 28 de ani, era un sucevean student la filologie (facultate pe care n-a mai gasit nicicind vreme s-o termine), casatorit cu Irina, tot suceveanca, fiica unui intreprinzator local prosper, cu care avea deja un baiat, pe Vladimir.

Nacu a vindut televizorul color pe care il primise in dar cu ocazia nuntii pentru a finanta initiativa. Sotii Nacu au avut si un asociat, despre care nu s-a mai vorbit niciodata de atunci, pe nume Constant Damian. Care a fost intelegerea si proportia partilor asociate, numai Nacu si Damian au stiut…

Nacu a infiintat Editura Cassandra, intreprindere mica, in conformitate cu prevederile decretului 54, actul normativ primitiv ce reglementa activitatile comerciale dupa Revolutie, dar inainte de Legea 31/1991, in vigoare si astazi.

Numarul 1 din ‘Catavencu’ – saptaminal incomod a aparut in februarie 1990, tiparit la Tipografia Universul in 8 pagini, 50.000 exemplare, fara tehnoredactor, alcatuit  practic de muncitorii tipografi.

palatul universul

Primele numere au beneficiat de aportul editorial al urmatorilor:

Ovidiu Nacu (semnat Olah Nicolae), Nacu Irina, Doru Buscu, Sorin Vulpe (semnat Nae Sovu), Liviu Mihaiu, Razvan Cucui, Viorel Motoc (semnat Alexandru Katz), Mircea Toma, Octav Mardale (artist sticlar, la acea vreme practicant al unui stil elaborat, interbelic de caricatura eleganta – ‘Catavencu’ continea o pagina compacta de caricatura de autor), Emil Berdeli (fotograf, la acea vreme angajat la Uniunea Artistilor Plastici, personaj pitoresc si senzual care se lauda cu un ogar dalmat si cu o relatie cu celebra Dora a lui Nichita Stanescu), Adrian Erdeli, Radu Preda, Radu Mazare (caracterizat de Ovidiu Nacu drept ziarist modest, dar vinzator de ziare exceptional).

Cinci numere au fost aruncate pe piata relativ cursiv. Dupa care s-a ivit prima sincopa, concretizata intr-o pauza de aparitie de peste o luna.

Sincopa a fost cauzata de doua fapte:

Primo – spatiul tipografic din Bucuresti a fost saturat. Tipografiile nu mai pridideau sa sature pofta de lectura a poporului necitit de 50 de ani.

Or, alde Mitu, Carciog, sefii de ziare comuniste, aveau bani, relatii, intiietate.

Mare parte din independenti a fost nevoita sa migreze spre provincie spre a se tipari. Din vara, Catavencu a inceput sa ‘traga’ la Tirgoviste, ca si Phoenix, Strada la Slobozia, care incotro prin ce tiparnita judeteana a putut…

 

Secundo – la ‘Catavencu’ a aparut, masiv si previzibil, ochiul dracului. Ovidiu si Irina Nacu carau deja citeva milioane in rucsaci, iar tripleta Buscu, Mihaiu, Vulpe nu mai voia sa se hraneasca doar cu entuziasm. In consecinta, cei trei au revendicat insemnate cresteri de onorarii. Nacu, parcimonios din fire, refuza sa dea bani mai multi, pretextind cheltuieli inexistente si investitii utopice. Asa ca echipa Buscu-Mihaiu-Vulpe a purces la santaj: sau dai banii, Ovidiule, sau nu mai scoatem ziarul, care depinde de noi!

In acel moment redactia saptaminalului incomod functiona in doua camere si un hol in vechea Cale a Mosilor, mai precis la numarul 75.

prima redactie catavencu

La usa acelei adrese apare intr-o buna zi Mihai Antonescu, dispus sa faca orice, la orice tarif, in naivitatea sa de provincial fara mijloace de trai, proaspat devenit jurnalist veleitar, neremunerat, in presa taranista.

Nacu se foloseste de Antonescu si refuza negocierea cu prima sa echipa redactionala. Astfel, Antonescu devine primul angajat al Editurii Cassandra, cu carte de munca,la numarul 6.  Numarul 7 al ‘Catavencului’ este scris aproape integral de Antonescu, ba mai mult, acesta publica in saptaminal caricatura, grafica, face sedinta de sumar si pe cea de inchidere de editie alaturi de personalul tehnic alcatuit din tehnoredactorul Adrian Bobu si secretarul de redactie Dan Medeanu.

(Este demn de mentionat ca vremurile acelea reprezentau raiul pe pamint pentru lucratorii tehnici din presa, de care era mare nevoie. Daca tineri dispusi sa scrie gratis, sau pe nimica toata, se gaseau pe toate drumurile, un technician in stare sa tina tipometrul, sa dea corpul si coloana la linotip, sa dirijeze corectura, sa faca machete, sa dea cotele zincurilor, sa asiste rama, calandrul, stereotipia, rotativa – un asemenea ins era nepretuit. El lucra la citeva publicatii concomitant, incasind cam 10-12.000 lei lunar de la fiecare, in vremea in care un director de intreprindere cistiga cam 5000.

Asa ca nici macar zgircitul Nacu nu ar fi cutezat sa se certe cu alde Bobu si Medeanu…)

 

Pusi cu botul pe labe, Buscu, Mihaiu si Vulpe revin timid in casa darapanata din Calea Mosilor si-si ofera serviciile nenegociate. Nacu ii accepta, dar intareste redactia cu o noua armata de colaboratori: Th. Denis Dinulescu, Felix Anton Rizea (Zig Zag), septuagenarul Romulus Anastasescu, scriitorul si caricaturistul Traian Furnea, medicul Caius Chirita.

===

Numarul 5 – caseta tehnica: Redactor sef: Olah Nicolae (Ovidiu Nacu), secretar de redactie: Nacu Irina, Grafica & colaj: Viorel Chirea, Octav Mardale

Semnaturi: Dan Mihaita, Nae Sovu (Sorin Vulpe), Liviu Mihaiu, Ctin. Petrescu, Liviu Puscariu, B. Papacu, Gabriela Stanciu, Octavian Radulescu, Constantin Zlibut, Mircea Toma, Marius Marcu, Cristian Iscrulescu, Doru Buscu, Teodora Her, Alexandru K. (Viorel Motoc), Gelu Ionila, Romulus Anastasescu.

 

===

Exemplificare, dinamica echipei in trei aparitii consecutive:

===

Numarul 6 – caseta tehnica: Redactor sef: Olah Nicolae (Ovidiu Nacu), secretar de redactie: Nacu Irina, Secretar tehnic: Adrian Bobu, Prezentare grafica: Octav Mardale.

Semnaturi: Mihai Antonescu, Liviu Petre Stoica, Doru Buscu, Gabriela Stanciu, Octavian Radulescu, Alexandru K. (Viorel Motoc), Teodora Her, Octav Mardale.

===

Numarul 7 – caseta tehnica: Mihai Antonescu (reporter), Emil Berdeli (fotoreporter), Adrian Bobu (secretar tehnic), Doru Buscu, Octav Mardale (prezentarea grafica), Liviu Mihaiu, Nacu Irina (secretar de redactie), Olah Nicolae (redactor sef), Mircea Toma,

Semnaturi: Iosif Orita, Dan Mihai Popescu, Mihai Antonescu, Gelu Ionila, Razvan Codrescu, Doru Buscu, Octavian Radulescu, Liviu Mihaiu, Cristian Iscrulescu, Teodora Her, Octav Mardale.

 

In iulie se repeta cearta pe bani, cu alti actori, solutionata in oglinda.

Antonescu, factotumul redactiei, ii cere patronului Nacu dublarea salariului. Nacu refuza, bazindu-se pe revenirea proaspat dresatilor Doru Buscu, Liviu Mihaiu, Sorin Vulpe.

Mihai Antonescu pleaca sa lucreze la ‘Contrast’-ul lui Mazare, unde mirajul estival capatase proportia democratiei occidentale, iar banul nu era o problema.

Nacu isi duce ziarul mai departe cu spirit economic, evitind sa dea un mandat prea mare tripletei nesigure si bazindu-se pe noul om la toate, Denis Dinulescu.

In septembrie, odata cu stricarea vremii la mare si a relatiei cu marinarii lui Mazare, Mihai Antonescu revine in Bucuresti sa-si caute de lucru, cu moral bun insa, ceva reputatie in plus si buzunarele doldora. Merge la Nacu si cere prima de angajare si postul de redactor sef. Nacu accepta sa plateasca. Insa postul de redactor sef era deja promis unei ‘vedete’, Ioan Grosan (Ars Amatoria), scriitor talentat si reputat inca din vechea orinduire. Ovidiu Nacu ii ofera lui Antonescu postul de redactor sef adjunct, care pe acesta il multumeste. Problema era insa ca acest post fusese promis lui Liviu Mihaiu. Nacu n-a ezitat sa-si ia promisiunea inapoi. Mihaiu a inghitit umilinta. Ziarul s-a mutat in Strada Franceza nr. 54, vis-à-vis de Curtea Veche. Din toamna, ‘Catavencu’ devine bisaptaminal. Joi incepe sa apara noul ‘Catavencu International’. Echipa se inmulteste. Relatia proasta dintre Antonescu si Mihaiu genereaza o tensiune permanenta, care rabufneste adeseori, lucru pe care Nacu nu numai ca il accepta, dar in raport cu care da vadit impresia ca ii convine de minune.

1.jpg  Catavencu incomod anul I nr. 5

2.jpg Nr. 5 caseta tehnica

3.jpg Catavencu incomod anul I nr. 6

4.jpg Caricatura de Mihai Antonescu, manifestare rara. Numarul 6, Incomod.

5.jpg Catavencu incomod anul I nr. 7

6.jpg Catavencu incomod anul I nr. 9

7.jpg Caricatura de Traian Furnea, debutul acestuia in Catavencu.  Numarul 10.

8.jpg Semnal la revista ‘Erotica’, Catavencu incomod nr. 11

9.jpg Catavencu incomod anul I nr. 15. Mihai Antonescu dispare din caseta dar inca semneaza in revista, material de sertar.

10.jpg Catavencu incomod anul I nr. 27, caseta de toamna. Grosan, primul numar ca redactor sef. In caseta apare ‘corector’, glumita rasuflata. Immanuela Retevoescu-Panduri (RIP) a fost pisica lui Denis Dinulescu.

11.jpg Numarul 28. Caseta tehnica.

12.jpg Catavencu International, numarul 1, toamna lui 1990. Exemplar   rarissim.

13.jpg Scinteia editata de Catavencu (nr. 35)

14.jpg Caseta Scinteii, sumara, singura mentiune a editorului.

 

 

PRIMA TENTATIVA DE PUCI

 

Toamna 1991. “Catavencu” apare lunea cu ‘incomodul’ si joia cu ‘internationalul’, are un contract ferm cu Tipografia Tirgoviste, consolidat cu mult bacsis la tipografi, un sediu nou si incapator inchiriat pe bani putini, in strada Franceza, un serviciu propriu de difuzare, o dubita Volkswagen cam hippiota. Ovidiu Nacu realizeaza ca venise vremea in care trebuie sa desfaca larg baierile pungii, ceea ce si face. Echipa (condusa de Ioan Grosan, redactor sef, Mihai Antonescu, redactor sef adjunct, Th. Denis Dinulescu, SGR), aduce in jurul nucleului consacrat ( Sorin Vulpe, Doru Buscu, Liviu Mihaiu, Viorel Motoc, Octav Mardale, Emil Berdeli, Felix Anton Rizea) o noua, numeroasa si valoroasa armata:

Cornel Ivanciuc, Patrick Andre de Hillerin, Valentin Vasilescu, Valentin Boeru, talentatul scriitor Florin Iaru, mai putin talentatul scriitor I.T. Morar, in curs de mazilire de la ‘Divertis’, megaprozatorul anilor 70-80, Tudor Octavian, Nae Caranfil, Eugen Istodor si sotia sa, Iaromira Popovici, Cristian Topan, Ioan Vistea, colaboratori ca Doru Antonesi, Alexandru Tocilescu si multi, multi altii.

Pentru Nacu limita era cerul!

Presimtind explozia presei erotice, intr-o lume descatusata de cenzura si morala si in abrupta libertinizare, incepe sa pregateasca o prima publicatie de profil, revista “Erotica”. Primul semnal de anuntare a viitoarei reviste, in numarul 11 din Catavencu.

 

Caseta tehnica  a numarul 15: Antonescu dispare din colectiv, dar inca semneaza in revista. Apar in caseta: Marius Dinu, Aurelian Lazu, Radu Preda.

Caseta tehnica a numarului 28, toamna 1990:

Director: Olah Nicolae (Ovidiu Nacu), redactor sef: Ioan Grosan

Colectiv: Romulus Anastasescu, Mihai Antonescu (redactor sef adjunct), Emil Berdeli (fotoreporter), Adrian Bobu (secretar tehnic), Doru Buscu, Th. Denis Dinulescu (secretar general de redactie), Dumitru Soare (corectura), Ovidiu Mihai Huiban (reporter), Octav Mardale (redactor artistic), Liviu Mihaiu, Ioan T. Morar, Viorel Motoc, Nae Sovu (Sorin Vulpe), Mircea Toma, Ioan Vistea.

(dispar fata de numarul 27 – Caius Chirita, Iaromira Popovici, Felix Anton Rizea, Marius Dinu)

 

(PARANTEZA NECESARA:

Liviu Mihaiu a declarat in citeva rinduri ca echipa Catavencilor a parasit corabia Nacului din cauza pornografizarii editurii. Ca Vulpe, Buscu, Mihaiu et co au refuzat sa scrie literatura scabroasa, dorind sa se pastreze in linia eleganta, intelectualista, a ‘Catavencului’. Ceilalti au validat tacit sau explicit teza lui Mihaiu.

Adevarul este undeva la mijloc.

Nacu a insistat intr-adevar in a produce bani, cu orice mijloace. “Erotica” a fost insa singurul proiect anuntat in anii 90-91, la care nici un membru al redactiei ‘Catavencu’ nu a fost invitat sa participle, cu exceptia lui Mircea Toma si a lui Octav Mardale, deloc nemultumiti de noul statut si de extra bani. Nacu nu voia sa amestece borcanele. Fiindca nu voia sa imparta banii.

Ceva mai tirziu, in 1992, dupa plecarea gastii, Nacu a editat citeva publicatii pornografice ieftine, pe hirtie de ziar, in tiraje monstruoase, impreuna cu un asociat, Vasile Ion “Bebe” Stoica. Cele mai importante – ‘Bordel’ si ‘Sexpres’. Cei doi au reusit sa stringa o mica avere dar au avut si ceva ponoase de tras. Virgil Radulian, seful UNICEF Romania, a inaintat o plingere penala impotriva lui Nacu si Stoica pentru incalcarea articolului (anacronic) 325 CP, “raspindirea de materiale obscene”. Cei doi s-au judecat cu Statul si Unicef vreme de trei ani, au fost achitati la fond, condamnati la apel si definitiv si irevocabil condamnati ,la recurs, la 2 ani de inchisoare cu suspendare, pe o perioada de incercare de 4 ani. Au fost singurii editori – pe o piata saturata de pornografie-, condamnati in baza art. 325.

Fuga echipei redactionale a ‘Catavencu’ de la Editura Cassandra a fost pricinuita de alte motive, asa cum vom arata mai jos.)

In toamna tirzie a anului 1990, pe un fond de incordare crescinda in relatia Nacu-Antonescu/Vulpe-Buscu-Mihaiu, patronul se hotaraste sa dea mandat suplimentar lui Antonescu, devenit omul sau de incredere.

Sorin Vulpe, Doru Buscu si Liviu Mihaiu se apropie de Aripa Tinara a PNL (mai apoi PL ’93), in special de Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu.

‘Tinerii’ liberali incepeau sa dispuna de ceva bani la acea vreme, bani adusi in grup cu precadere de Viorel Catarama si afacerile multe si marunte ale lui Raymond Luca.

Buscu, Vulpe si Mihaiu negociaza cu Dinu Patriciu editarea unui nou ‘Catavencu’, in gradina omului de afaceri, unde echipa sa faca si ea parte din structura asociatilor.

Pentru ca plecarea sa fie o reusita deplina, cei trei trebuiau sa ia cu ei intreaga echipa a saptaminalului, astfel incit Nacu sa nu mai controleze nici un redactor important (lucru ce ar fi condus la aparitia in paralel a doua publicatii asemanatoare, cu confuzia si impartirea pietei care ar fi decurs din aceasta).

Astfel ca, in ciuda vechii si crescindei inamicitii, cei trei pucisti au fost nevoiti sa negocieze inclusiv cu Mihai Antonescu, cu Denis Dinulescu si cu alti citiva neprieteni mai marunti.

Inevitabilul s-a produs. Antonescu a tradat (daca putem spune asa; a tradat conspiratia refuzind sa-l tradeze pe cel impotriva caruia se indrepta aceasta…).

Vulpe si Mihaiu au plecat in Norvegia, trimisi la un seminar-simpozion fantomatic de catre sponsorii liberali. Profitind de absenta lor, Mihai Antonescu i-a dezvaluit patronului Ovidiu Nacu planul puciului. Denis Dinulescu, care pastrase o expectativa prudenta, ramine alaturi de Nacu si condamna tentativa de puci. Antonescu publica in cotidianul ‘Romania libera’ articolul “Cazul Dinu Paturiciu”, in care acesta este infatisat ca un agent care submineaza presa independenta. Patriciu neaga acuzatiile. Noua publicatie moare inainte de a se naste.

Intorsi din vilegiatura scandinava, Vulpe si Mihaiu, dimpreuna cu convocatul Buscu, sint confruntati si judecati de Nacu si conducerea ‘Catavencu’. Antonescu propune concedierea lui Vulpe si sanctionarea-umilirea celorlalti doi capi rasculati. Impricinatii sint foarte aproape sa se incaiere, cele peste o suta de kilograme ale lui Ovidiu Nacu restabilind pacea romana in redactie.

Patronul decide sa nu concedieze pe nimeni. Il premiaza pe Antonescu cu 5000 de lei, afisind prima pe usa biroului. Antonescu e furios. Nu primise nici o prima pentru luni de activitate, sute de texte scrise, doua zile istovitoare in fiece saptamina la tipografia dimboviteana, si acum primea o recompensa publica pentru o delatiune! Atmosfera in redactie e mizerabila.

 

‘SCINTEIA’

 Cam pe la jumatatea lui noiembrie, Nacu are o idee geniala. Primul ‘tun’ de presa postrevolutionar. Relansarea la misto a ‘Scinteii’, organul defunct al PCR.

‘Scinteia’ se pregateste in mare secret. Participa doar un numar mic de oameni, Mihai Antonescu, Adrian Bobu, Ioan Vistea. Ziarul e aruncat pe piata in 360.000 de exemplare care se vind instantaneu, cumparate fie din confuzie, fie din amuzament, nostalgie, curiozitate.

Antonescu, Bobu si Vistea sint premiati.

Ceilalti revendica si ei participarea la bomba de presa. Un ziar in care, ce-i drept, au scris, insa fara sa stie dinainte…

 

PLECAREA LUI ANTONESCU LA ‘OBSERVATOR’. RAZBOIUL. ‘CEAUSESCUL’

 ‘Observator’, primul ziar particular, se pregatea in ianuarie 1991, sa aniverseze un an. Octav Buruiana, ctitorul sau, folosea o reteta simpla: colaboratori de prestigiu, o varza respectabila. La ‘Observator’ scriau: Razvan Theodorescu, Emanuel Valeriu, Ion Cristoiu, Cezar Tabarcea, Dan Grigorescu, Zina Dumitrescu, Tudor Caranfil, Calin Turcu, Anton Uncu. Ziarul era tern, arata occidental si aducea o gramada de bani. Buruiana vindea intreg tirajul catre DEP (stramosul RODIPET), factura si incasa integral valoarea acestuia, o avere. Urma ca DEP sa vinda ce vindea, sa faca un protocol de retur pentru ziarele nevindute si sa recupereze banii de la editor. Ceea ce nu se mai intimpla…

‘Observator’ avea sediul in Capsa, in corpul rezervat reprezentantelor straine (Bayer, BASF etc.) pe vremea lui Ceausescu, unde un apartament-birou luxos costa o avere, platibila lunar. Buruiana traia ca un husar si cheltuia ca un marinar beat.

Din pacate, in vara lui 1990, o tragedie urma sa tulbure fericirea sa deplina…

Buruiana detinea permis de conducere de pe cind era lucrator la ‘Informatia Bucurestiului’, luat cam pe pile, pare-se. Insa nu-si permisese nicind o masina. Dupa Revolutie, ca patron prosper, si-a cumparat din Germania un Audi scump si nervos pe care il conducea cu nonsalanta omului ajuns.

La un moment dat (nefast moment!), Audi-ul aflat pe drum de intoarcere de la Braila, in care se aflau Octav Buruiana, sotia sa si fetita de virsta prescolara, a spulberat un copil pieton, a deviat de la cursul rutier si s-a accidentat oribil. Sotii Buruiana abia au scapat cu viata, impanati cu tije si suruburi, cu multe luni dificile prin spitale si sali de recuperare. Vinovat de a fi ucis un suflet, din imprudenta, coplesit si de culpa de a-si fi mutilat nevasta, Octav Buruiana s-a confruntat si cu cheltuieli de spitalizare si musamalizare enorme. Ceea ce l-a cam adus in sapa de lemn.

La sfirsitul anului 1990 a inceput sa se cam strice si caruta cu DEP, retea care nu mai voia sa plateasca aiurea sume exorbitante unui ziar care nu se prea mai vindea. Publicul devenea si el mai selectiv iar piata imbicsita de mult prea multe titluri.

Buruiana trebuia sa schimbe ceva, sa caute o reteta noua, sa salveze afacerea.

Adrian Bobu, prieten cu Buruiana si SGR la ‘Observator’, lucra si la ‘Catavencu’, secretar tehnic. Unde petrecea multe ore pe saptamina cu redactorul sef adjunct Mihai Antonescu, cu care devenise prieten.

Bobu ii pune in legatura pe Buruiana si Antonescu. Acesta din urma se confrunta in ianuarie 1991 cu o problema locativa (erau vremurile cind se asezau in Bucuresti chiriile in valuta iar dolarul crestea de la o zi la alta.)

Buruiana ii propune lui Antonescu postul de redactor sef, salariul de la ‘Catavencu’ dar si o camera platita de ziar la hotelul Majestic, unde se mutase recent si redactia ‘Observator’. Bat palma si de la finele lunii, Mihai Antonescu incepe sa locuiasca in camera 102 a hotelului din Academiei, de unde facea lesne naveta spre camerele 114-115 unde functiona ‘Observatorul’.

Liviu Mihaiu exulta. In urma plecarii lui Antonescu, el obtine in sfirsit mult doritul post de redactor sef adjunct la ‘Catavencu’.

//

 

Chiar si cu forte proaspete (Mihai Antonescu, Petru Berteanu), ‘Observatorul’ nu prea dadea semne de resuscitare. Publicul se cam saturase, pare-se, de Theodorescu, Iosif Sava etc. Cu sulele creditorilor in coaste, Octav Buruiana se gindeste sa dea un tun in maniera ‘Scinteii’ lui Nacu. Si arunca pe piata, in plina iarna, ‘Romania Tare’, o parodie agresiva ce aducea la infatisare cu saptaminalul Tribunului, atita doar ca in loc de vultur brincovenesc arbora ca stindard un pui fript. Ziarul a iesit minunat, spumos, chiar daca nu din cauza asta s-a vindut. A fost facut in trei – Buruiana, Antonescu si Berteanu (acestia din urma fiind remunerati cu cite 50.000 de lei, o suma colosala la acea vreme), beneficiind si de aportul scriitorului si caricaturistului Traian Furnea, in cea de-a doua calitate a sa.

Banutii rezultati din haioasa inselatorie (pe care multi dintre cumparatori n-au apreciat-o; in calitate de fani devotati ai lui CVT, unii nici macar n-au remarcat ca tin in mina o pastisa, atita doar ca-i nedumerea noua politica a revistei…) l-au intremat oarecum pe Octav Buruiana.

Nu pentru mult timp insa. ‘Observator’ raminea o publicatie cu vinzari moderate, sufocata de onorariile enorme ale prestigiosilor sai colaboratori.

Asa ca Buruiana s-a decis sa mai dea un tun, in lipsa de alta inspiratie – ‘Romania Tare 2’Antonescu si Berteanu s-au opus initial, jenati sa spuna a doua oara acelasi banc. Insa Buruiana a propus aceleasi conditii, recte 50 de mii de caciula, iar motivul a fost suficient.

 

(Paranteza: Difuzarea devenea o mare problema atit in Bucuresti cit si in tara. Ziarele apareau ca ciupercile, tirajele erau megalomanice, presa devenise o mare afacere. Distributia era limitata. Pe linga DEP aparusera puzderie de difuzori particulari, mici si mijlocii, cam tepari insa si cam nesiguri.

Au existat citeva initiative de intemeiere a unei mega retele private, multipatronala. In toamna anului 1990, la hotelul Palas din Sinaia a avut loc chiar un fel de congres pe aceasta tema, unde a fost si Nacu, au fost Radu G. Teposu, Ioan Buduca, Liviu Man, oamenii lui Mazare, ba chiar si un expat aristocrat repatriat din Franta, Paltin Nottara, venit sa impartaseasca spatiului mioritic metodele infailibile de comert cu ziare din Hexagon. Numai ca romanii sint mai dezbinati decit francezii si politica e mai afectiva aici ca aiurea. Asa ca s-au facut declaratii, insa nu si afaceri.)

 

Ovidiu Nacu a avut in viata o idee buna (Catavencu) si doua obsesii: pornografia banoasa si prost tiparita si ambitia de a cladi un mare serviciu de distributie de presa.

In 1991 a avut mijloacele si a purces la a cladi un imperiu al difuzarii. Peste care l-a pus pe un oarecare Marius Filipascu (un escroc, din Ardeal, cum altfel?). Filipascu a convins toti editorii sa-i incredinteze cvasi-integral tirajele, fara garantii, promitind un monopol din care urma ca toti sa se imbogateasca, democratic.)

 

Buruiana a tras 200.000 de exemplare din ‘Romania Tare’ -2.

100.000 le-a distribuit pe canalele obisnuite, 100.000 le-a dat lui Filipascu, adica serviciului de difuzare al Editurii Cassandra.

Dupa vreo luna de zile de aminari, scuze si pretexte, a inteles ca Filipascu nu va plati vreodata. Si l-a acuzat pe Antonescu, redactorul sau sef, de complicitate cu vechiul sau patron, Nacu, si cu Marius Filipascu. Ca sa se dezvinovateasca, Antonescu a creat o mare zavera in rindul editorilor de presa. A alergat la ‘Phoenix’, la ‘Cuvintul’, la ‘Expres’, a facut cercetari pe speze proprii si a descoperit in magaziile Cassandrei milioane de ziare nemiscate. Era vremea in care teoria conspiratiei era un fel de lege a atractiei universale… A iesit un mare scandal. Nacu si Filipascu au fost acuzati de subminarea presei democratice. (In fapt, judecind lucid, dupa doua decenii, Filipascu a fost doar un hot nepriceput, care a creat un prejudiciu nesimtit de mare pentru a avea un minuscul beneficiu hotesc…)

‘Observator’ a scos o editie speciala, cu spot la TVR, in care a facut praf ‘Cassandra’, pe Nacu dar si ‘Catavencu’, odrasla acestora… Efectul a fost ca Nacu a ajuns in sapa de lemn.

15.jpg Observator, editia speciala de razboi cu Editura Cassandra, cu atac la persoana – foto Ovidiu Nacu (stinga) si Irina (dreapta)

16.jpg Observator, editie speciala, titrata si pe ultima pagina, ca titlul sa fie vizibil oricum ar fi impaturit si expus ziarul.

//

‘Catavencu’, confruntat cu mari dificultati financiare, continua sa apara eroic, facut bine, la ambitie, de o echipa neplatita corect si la timp.

 

Buruiana are ideea lansarii unei noi publicatii, concurente.

Astfel, in primavara, cu Mihai Antonescu redactor sef si Petru Berteanu adjunct, apare ‘Ceausescul’. La numarul unu- plin de semnaturile neplatitilor de la ‘Catavencu’ – Ioan Grosan, Th. Denis Dinulescu, Emil Berdeli etc.

Apoi, cu o echipa redactionala eterogena, formata usor-usor: Serban Comanescu, caricaturistul brailean Malaxa (Cristian Avram), Sorin Lucian Ionescu, fostii romani mari Dan Ioan Mirescu si Florica Mitroi, Radu Caranfil, Traian Furnea, Horia Garbea.

‘Ceausescul’ a aparut citeva luni bune. Un saptaminal bunicel, cu tiraj marisor, care a facut concurenta serioasa ‘Catavencului’, fara insa sa reuseasca sa-l detroneze vreodata, nici ca renume, nici ca numar de exemplare vindute, nici ca pozitie generala in piata media.

17.jpg Ceausescul nr. 1, exemplar rarissim.

18.jpg Editorialul lui Antonescu din Ceausescul, numarul 1, care proclama publicatia un Catavencu in exil.

19.jpg Ceausescul nr. 4, cu debutul PRM-istului Dan Ioan Mirescu, schimbare de politica.

20.jpg Ceausescul Copiilor, ‘Gadget’, o editie pentru copii interzisa minorilor.

21.jpg Ceausescul nr. 10, debutul altei consecrate a Romaniei Mari, Florica Mitroi.

22.jpg Ceausescul nr. 14, caseta tehnica cu echipa definitiva.

 

 

‘THE  FOAMEA’

 

In luna septembrie a anului 1991, Radu Caranfil, colaborator al ‘Ceausescului’, dar angajat al ‘Tineramei’, il duce pe Mihai Antonescu la Max Banusch. Antonescu il convinge pe batrinul evreu de la ‘Europa libera’. Antonescu, mandatat de citiva ‘coechipieri’ (Petru Berteanu, Cristian Avram, Serban Comanescu, Sorin Lucian Ionescu, CaiusChirita) semneaza o asociere in participatie cu Tinerama SA pentru editarea unei noi publicatii – ‘The Foamea – saptaminal imperios’ (paternitatea numelui ii revine lui Cristian Avram – Malaxa).

‘The Foamea’ va aparea opt numere sub conducerea lui Mihai Antonescu. Dupa plecarea acestuia, Editura Tinerama va continua editarea saptaminalului citeva luni, cu implicarea solida a lui Bogdan Teodorescu si folosind mare parte din echipa Tineramei: Sorin Tudor, Pavel Perfil, Cornel Ivanciuc (sub pseudonim), Radu Eugeniu Stan.

23.jpg The Foamea, Editura Tinerama, nr. 1, exemplar rarissim.

24.jpg The Foamea nr. 1, caseta tehnica.

25.jpg The Foamea, anul II, nr. 1, ‘Strada Nicolae Ceausescu’

26.jpg The Foamea, anul II, nr. 9. Odata cu plecarea cu scandal a lui Antonescu, ziarul e condus de un comitet.

 

 

ALTE PUBLICATII DE PROFIL, EPIGONICE, MAI MULT SAU MAI PUTIN INSPIRATE, NELONGEVIVE

 

‘VESTI PROASTE’

In toamna anului 1990, scriitorul Traian T. Cosovei si spiritualul jurnalist Dan Goanta au avut ideea saptaminalului ‘Vesti proaste’, copt in apartamentul celui dintii, publicat cu sprijinul vulpoiului mason Dan Medeanu, cu concursul secretarului tehnic Adrian Bobu si sumarul aport al ziaristului Mihai Antonescu.

‘Vesti proaste’ a trait sase aparitii spumoase si si-a dat previzibilul obstesc sfirsit, cauzat de administrarea proasta.

Traian T. Cosovei a recidivat curind in editarea de presa sprintara, alaturi de confratele scriitor Mircea Nedelciu. Publicatia ‘Punga d’un kil – organ de stat la coada’ a fost tiparit pe pungi de hirtie destinate ambalarii produselor alimentare. Deviza: Vom fi mai mult decit ocaua lui Cuza!

 

‘LUCIFER’

A fost un supliment al publicatiei literare ‘Luceafarul’. A aparut initial fara periodicitate determinata, apoi in ritm lunar. Au colaborat mai toti membrii cu umor real sau inchipuit ai Uniunii Scriitorilor.

 

‘FRAIERUL ROMAN’

Publicatie scoasa de Octavian Mitu la Trustul Topaz, editorul ‘Zig-Zag’. Un saptaminal fara idei clare, pastorit, pe rind sau impreuna, de Alina Ungureanu (fosta sotie de tinerete a lui CTP), medicul caricaturist Alec Macri si vesnic migrantul I.T. Lazar.

Fraierul caseta Fraierul

 

‘CUVINTUL DE AMBE SEXE’

A aparut lunar, in perioada 1990-1991, ca supliment al saptamanalului ‘Cuvantul’ (director, Radu G. Teposu), continuatorul celei mai vioaie publicatii comuniste, ‘Viata studenteasca’.  Conducatorii ‘Cuvintului de ambe sexe’, Ioan Grosan si George Tira, fondatori, in vremea studentiei lor clujene, ai grupului Ars Amatoria, au rasfatat publicul iubitor de umor literar si mai putin gazetaresc cu productii de arhiva. In vreo doi ani, ‘Cuvantul’, din hebdomadar politico-social s-a facut mensual literar si a renuntat la suplimente. Ba dimpotriva, el insusi a devenit un fel de supliment al saptaminalului ‘VIP’, prima publicatie de gen din Romania, care a carat in spinare, financiar, editura.

 

‘MANGAFAUA’

O publicatie alunecoasa condusa de Cornel Sofronie

Mangafaua

 

‘INFRACTORUL’

Idee avuta in 1991 de Mihai Antonescu, inspirata de urmatoarele date:

Doua publicatii care se vindeau foarte bine erau la acea vreme ‘Politia romana’ si ‘955’. Publicul roman era mare amator de crime, furtisaguri si violente, in timpurile in care inca nu aparusera nici ‘Evenimentul zilei’, nici Stirile de la ora 5.

In acelasi timp, numitul public manifesta traditional o simpatie complice cu infractorul. Deci, se impunea o publicatie care sa mediatizeze infractiunea din puctul de vedere al faptuitorului.

Antonescu discuta ideea cu Petru Berteanu si Th. Denis Dinulescu. Acesta din urma are revelatia titlului genial – ‘Infractorul roman’.

Antonescu merge la Mihail Carciog sa-l convinga sa finateze publicatia. Acesta impune renuntarea la epitetul ‘roman’, spre a nu crea belele politice. Se bate palma si Trustul Expres se angajeaza sa scoata pe piata noul saptaminal. Asociatii lui Carciog din trust, Cornel Nistorescu si Ion Cristoiu, nu sint deloc incintati de aparitia unui nou pol in concern, asa ca militeaza activ impotriva ‘Infractorului’. Acesta va fi editat in final de o alta firma, Rodan Ind., in care Mihail Carciog era asociat cu Dan Nicolici. Detaliile sint puse la punct in vila acestuia din strada Argentina, in spatele Guvernului.

Antonescu pleaca, dupa ce il spoliaza pe Carciog. Dinulescu ramine o vreme. Dupa un scurt proces de cautare a profilului optim, ‘Infractorul’ renunta la tonul cinic si parodic, devenind un ziar tern, denotativ si foarte profitabil.

 

‘MOFTUL ROMAN’

Lunarul ce prelua zestrea comunistei ‘Urzica’. In fapt, o ‘Urzica’ cu gardul vopsit. O publicatie rasuflata care nu merita prea multa atentie, cu tot concursul  unor scriitori consacrati de care numita revista a beneficiat.

 

‘ATAC LA PERSOANA’

Desi gindit de Dragos Dumitriu ca ziar de scandal, ‘Atac la persoana’ a fost la inceput o publicatie vie, spirituala, caustica si ironica.

Editat initial de Galeriile Dragomir (octombrie 1997-decembrie 1998), saptaminalul a ajuns la un tiraj de cca 65.000 exemplare fiind redactat de o echipa eterogena: Dragos Dumitriu (redactor sef), Mihai Antonescu (redactor sef adjunct), Viorel Negru, Dan Cucu, Cosmin Barbu, Monica Vlad (Barbu), Razvan Dinu, Serban Comanescu, Valentin Boeru, Dana Achim, Sorin Ozon, Felix Rache, Paul Ioan Cruceana, Craciun Ionescu, Sorin Satmari, Dan Petre Popa, Dana Morosanu, Catalin Dumitrescu, Dan Ioan Mirescu, Arghira Ravanis, Angela Bacescu si multi altii.

Din iarna 1998-1999, Mitica Dragomir vinde publicatia lui Sorin Ovidiu Vintu. Se constituie Atac la persoana SA, avind in actionariat SC Intermeva SA din Iasi si pe Roberta Lilica Dragomir, aleasa pentru coincidenta de nume, prezentata de Mitica drept nepoata, in fapt o sexoasa colaboratoare a lui SOV, moldoveanca ce nu a calcat in viata ei in Vilcea lui Corleone, al carei unic rol era caratul de cash de la Gelsor la Palatul Universul.

‘Atac la persoana’ a scos in 1999 sase editii locale – Cluj, Iasi, Constanta, Brasov, Valea Jiului si Galati.

Publicatia, xenofoba si antisemita fara doar si poate, a facut jocul politic al Romaniei mari. In septembrie 1998, in urma unui text publicat de Mihai Antonescu, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si Ambasada Israel la Bucuresti au avut reactii vehemente.  Ca si consecinta directa a acestor reactii, ministrul justitiei, Valeriu Stoica, a inaintat o plingere penala la Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Procesul a durat pina in ianuarie 2001. Mihai Antonescu a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare in baza art. 317 CP (Propaganda nationalist sovina).

Antonescu a fost protejat de Dragomir pina in vara lui 1999 cind, in urma unei scrisori semnate de Cornel Dumitrescu si Sorin Rosca Stanescu, acuzatiile de anti-semitism s-au indreptat si impotriva sa, panicindu-l. Liga Antidefaimare de la New York a sesizat UEFA si FIFA cum ca Dumitru Dragomir, presedinte LPF, a fost o vreme proprietarul unei publicatii anti-semite. Antonescu este indepartat in acel moment. In urma scandalului, Vintu taie orice finantare si neaga orice legatura cu ‘Atac la persoana’. Editiile locale isi inceteaza aparitia si Mitica reintra in posesia saptaminalului central.

In 2000, Mitica Dragomir si Dragos Dumitriu primesc locuri eligibile pe listele PRM si devin deputati in Parlamentul Romaniei. Imediat dupa aceea. Dragomir instraineaza ‘Atacul’ catre Mihai Ghezea.

Profilul publicatiei se schimba radical. Proprietarul se schimba la rindu-i  de mai multe ori, apar mai multe Atac-uri la un moment dat, se opreste printul… Chestii romanesti.

 

‘ACADEMIA CATAVENCU’

 academia catavencu

Octombrie 1991.

Echipa ‘Catavencu’ lucreaza pentru Editura Cassandra, aflata in plin marasm financiar.

Infometati de un Ovidiu Nacu al carui prestigiu antreprenorial se prabusise complet, dar care continua sa refuze asocierea cu membrii redactiei, Vulpe, Buscu si Mihaiu cauta serios alternative. Negociaza cu Mihail Carciog si Mircea Dinescu, presedinte al Uniunii Scriitorilor la acea data. Apare initiativa ‘Academia Catavencu’.

Nacu a fost informat in mod perfid despre aceasta initiativa, mintit prin omisiune. Ovidiu Nacu credea ca ‘Academia Catavencu’ este o initiativa culturala paralela, care va ajuta ‘Catavencu- saptaminal incomod’ sa prospere din nou, acesta raminind insa in proprietatea sa si continuind sa fie redactat de echipa care l-a consacrat.

Abia la lansarea de la Casa Vernescu, facuta cu tam tam si cheltuiala mare, Nacu a aflat ca in fapt ‘Academia Catavencu’ va fi o publicatie saptaminala spre care a migrat intregul sau efectiv de jurnalisti.

‘Academia Catavencu’ a aparut la Editura Seara, proprietatea lui Mircea Dinescu.

Asociati in editarea noii reviste au fost Mihail Carciog – 80 % si Mircea Dinescu – 20 %, structura stabila pina in 1996.

Nacu s-a inversunat sa scoata ‘Catavencu’ citeva luni bune, in paralel cu noua Academie cu o oaste de strinsura: Madalin Matica, Mena Panait, Cristian Vasile, Valentin Ionescu, Serban Comanescu, Cristian Topan. Saptaminalul a murit din motive lesne de anticipat: nu erau bani, vechea echipa, ambitionata de secesiune si beneficiara a unor mijloace superioare, redacta un saptaminal concurent de vis, difuzarea Cassandrei era la pamint, creditorii navaleau in valuri, reputatia lui Nacu era distrusa.

//

In 1996, Mihail Carciog cedeaza practic gratis partile detinute la ‘Academia Catavencu’, 80 de procente, catre Doru Buscu, Mircea Toma, Liviu Mihaiu, Cornel Ivanciuc, I. T. Morar, Patrick Andre de Hillerin, Viorel Motoc, Octav Mardale, Sorin Vulpe, Eugen Istodor.

(nota: Pagina de media – paginademedia.ro si liviumihaiu.ro afirma ca cei 10 detineau fiecare intre 8 si 10 % din cei 80 % cedati de Carciog. O minima cunoastere a aritmeticii conduce la realizarea imposibilitatii acestei situatii.)

In 1997, Dinescu vinde partile sale lui Sorin Ovidiu Vintu, dupa un vot democratic, strins, conform celor afirmate de protagonisti, unanim, conform altor surse…

Vintu plateste o mica avere lui Mircea Dinescu, cca 300.000 de dolari.

In 1999 Vintu vinde, la un pret simbolic, partile sale echipei redactionale actionare.

(N.B. Acest sistem de vinzari-revinzari a fost practicat si la ziarul ‘Ziua’, unde Vintu si Patriciu, direct sau prin intermediari, au cumparat parti de la SRS si i-au vindut acestuia, inapoi, in pierdere, in repetate rinduri…)

2001-2002. Sorin Marin, fost actionar la Rompetrol, cumpara de la echipa catavencilor 50 la suta, cu banii lui Sorin Ovidiu Vintu. Baietii au bani si pentru ei si pentru dezvoltare.

Grupul Catavencu ajunge sa contina Academia Catavencu, Radio Guerilla, Cotidianul, B-24-FUN, Tabu, Aventuri la pescuit, Superbebe.

In 2006, SOV preia integral Catavencu si realizeaza Grupul Realitatea-Catavencu. Plateste o suma mare vechilor actionari, cuantumul vehiculat fiind de 12 milioane. Nu exista insa dovezi ca s-ar fi platit o suma atit de mare.

Este indepartat din ‘gasca’ ‘Catavencu’ Liviu Mihaiu, care se indeletniceste mai mult cu Guerilla, cu guvernoratul Deltei si alte activitati nedragi colegilor sai de contingent.

In 2010, Catavencu SA intra in faliment, pronuntat de instanta abia in 2011.

sediu Academia Catavencu In impunatoarea cladire a Bancii Comerciale Romane a functionat vreme indelungata redactia saptaminalului ‘Academia Catavencu’.

 

‘KAMIKAZE’

 kamikaze

‘Academia Catevencu’ era un saptaminal minunat care nu mai avea nimic in comun cu echipa care l-a ctitorit. Vulpe s-a retras la Londra, Morar a fost mazilit, Buscu s-a dedicat unor cercuri mai inalte… Ivanciuc s-a apropiat de Vintu, a fost imprumutat ‘Curentului’ prin 1998, ca un fotbalist de catre club. Apoi a fost mirsav si straniu atacat in toamna lui 2006, cind s-a raspindit vestea ca fusese informator al Securitatii pe vremea lui Nea Nicu. Ivanciuc nu a negat. Culmea e ca lucrul era cunoscut in cercurile presei de prin 1991, timp in care nimeni nu i-a acordat o atentie prea mare…  Doar ca, dupa 15 ani, a venit vremea descotorosirii de el. Redactia ‘Academia Catavencu’ s-a inflamat si oripilat. Ivanciuc a pierdut dreptul de a semna in Academie. Insa si-a pastrat biroul din blocul din spatele statuilor de la Universitate, sediul catavencilor, si drepturile banesti.

Ziarul era scris si facut aproape in intregime de nou-veniti:

Sorin Ozon si Felix Rache, la departamentul de investigatii, si o suma de tineri gazetari haiosi: Alexandru Julea, Marius Bortea, Dragos Musat, Iulian Tanase, Andrei Mantog, Gabi Drogeanu, Alexandru Cautis, Alex Varzaru, plus nepretuitul aport al miraculosului caricaturist Ion Barbu.

Asadar, munca era pentru unii, gloria pentru altii…

Buscu et co. trageau foloasele, tinerii proletari exploatati – ponoasele. Cel putin in subiectiva viziune a celor din urma…

Asa ca nemultumitii au pus-o si ei de-un puci.

Marius Bortea il cunostea bine pe Adrian Andrici, un agent activ pe piata de capital, un controversat facator de bani, implicat in fel si fel de afaceri cu presa si lume politica, nu o data mentionat in scandaluri (Vezi SIF 4 Muntenia si nu numai!).

Marius Bortea si Mircea Toma au fondat pe banii (multi) ai lui Andrici – ‘Kamikaze’, cu intreaga echipa redactionala care lucra efectiv la ‘Academia Catavencu’ in acel moment:

Alexandru Julea, Dragos Musat, Iulian Tanase, Andrei Mantog, Gabi Drogeanu, Marian Turosu, Alexandru Cautis, Alex Varzaru, carora li s-a alaturat vechiul colaborator al ‘Catavencului’, Razvan Cucui.

Multe luni ‘Kamikaze’ a fost net mai bun decit ‘Academia Catavencu’, cu toate eforturile facatorilor acestuia din urma. Dupa care s-a mai blegit, indopat cu bani din bursa si autosuficienta.

Sorin Ozon a plecat la CRJI, ONG finantat din afara, si la Scoala Superioara de Jurnalism. Rache a plecat sa faca bani in umbra fratilor Costea, rudele prin alianta ale lui Geoana.

‘Academia Catavencu’ l-a recuperat pe Patrick Andre de Hillerin, l-a reabilitat pe Cornel Ivanciuc si a inceput sa rascoleasca piata dupa nume proaspete.

 

LUPTA PENTRU NUMELE ‘CATAVENCU’. LICITATIILE. PRIMUL RAZBOI BUSCU-ADAMESCU. TRADAREA LUI SIRBU

 

Odata cu falimentarea Catavencu SA, lichidatorul General Group Expert SRL a ajuns in pozitie sa scoata la mezat activele. Singurul lucru de pret aflat in proprietatea defunctei entitati juridice era numele ‘Academia Catavencu’, capul ziarului.

Buscu l-a dorit cu ardoarea pe care o manifesta doar cei care-si leaga existenta de o singura implinire. Cei care au o singura idee geniala in viata. (…ma rog, in cazul in speta, numele si ideea geniala apartin la baza cuiva care nu s-a cramponat prea tare de ele – Ovidiu Nacu…)

Un alt doritor al brandului ‘Academia Catavencu’ s-a relevat a fi Dan Grigore Adamescu.

Lichidatorul a organizat o prima licitatie in mai 2011. Brandul a fost licitat incepind de la suma de 140.000 de euro.

S-au prezentat Doru Buscu, in nume propriu, si ziarista Sabina Fati, printr-un imputernicit, ea reprezentind la rindul ei pe Dan Grigore Adamescu.

Se pare ca banii de garantie au fost procurati de Buscu de la magnatul PRO, Adrian Sirbu, acelasi care l-a asigurat pe licitant ca va plati si suma adjudecata, oricare ar fi ea…

Buscu a licitat hazardat (fiind si impins de imputernicitul profesionist al Sabinei Fati) si a adjudecat bunul la 1,6 milioane euro. Un pret enorm, pe care Adamescu nu era dispus sa-l plateasca. Iar Buscu n-avea de unde! Adrian Sirbu a fost de negasit.

Proclamat castigator al numelui ‘Academia Catavencu’, Buscu a trait o glorie de o saptamina. Nereusind sa plateasca, s-a facut de ris, a pierdut cautiunea de licitatie iar aceasta s-a reluat… de nevoie si conform legii…

 

 

AL DOILEA RAZBOI ADAMESCU-BUSCU. A DOUA TRADARE A LUI SIRBU

 

La cea de-a doua licitatie, suma de start a fost 149.322 de euro.

Buscu n-a mai putut participa, dupa cele intimplate la prima licitatie.

Adrian Sirbu, reaparut intre timp, a promis ca va rezolva altfel problema. Asa ca l-a trimis pe Orlando Nicoara, directorul general al Mediafax, care insa s-a oprit la pasul 75 al licitatiei.

A cistigat celalalt licitant, domnul Claudiu Padurean, reprezentat de George Dumitru, avocatul lui Adamescu.

Suma finala de adjudecare a fost de 711.822 euro plus TVA, adica 882.659 euro.

 

CINE E CLAUDIU PADUREAN

 

Claudiu Padurean e un tinar din Ludus, judetul Mures, fiu al unui marunt politician local.

A studiat la Cluj unde a inceput sa lucreze la ‘Mesagerul Transilvan’, publicatie condusa de Alexandru Rosenberg si administrata de Ion Stoica (Caritas).

In 1999 incepe sa lucreze la editia de Cluj a saptaminalului ‘Atac la persoana’.

Se insoara cu Bianca Padurean, corespondent local al Realitatea TV si incepe sa aiba contacte cu Bucurestiul. Lucreaza la redactia locala a Romaniei libere.

Apropiat al lui Liviu Alexa, omul de casa al lui Arpad Paszkany.

 

 

‘ACADEMIA CATAVENCU’ IN ERA ADAMESCU

 

Nimeni n-a inteles de ce a vrut Adamescu titlul ‘Academia Catavencu’.

Adamescu a avut o negociere de fatada cu echipa lui Buscu, fara sa depuna prea mult zel sau sa puna la bataie prea multi bani. A fost refuzata orice colaborare de catre aceasta.

Echipa veche a distrus site-ul publicatiei, http://www.catavencu.ro , a pirjolit totul in urma si si-a insusit intreaga arhiva.

Pentru o oarecare legitimitate, Adamescu a cautat un nume care reprezentase ceva in istoria ‘Catavencu’. L-a gasit pe Th. Denis Dinulescu, care impreuna cu fiul sau, Luca, cu Cristian Topan si Paul Vinicius incearca sa faca un saptaminal demn de numele proaspat achizitionat. Rezultatul este dezastruos, ziarul este lamentabil.

Denis Dinulescu pleaca relativ repede.

De ziar se ocupa fiul lui Adamescu, Alexander. Un baiat…

Sint atrase citeva nume, criticul Alex Stefanescu si circotasul Mihai Gainusa. In zadar…

‘Academia Catavencu’ e o umbra palida a trecutului glorios.

 

 

‘CATAVENCII’

catavencii

Doru Buscu nu a acceptat infringerea. A facut ceea ce trebuia sa faca inca din start, fara sa mai iroseasca timp si bani: alt ziar. Asa ca si-a luat jucariile si ciracii si a intemeiat noul ‘Catavencii’.

Saptaminalul a fost la inceput gazduit de Grupul Adevarul, al lui Dinu Patriciu. A fost readus Mircea Dinescu, in cautarea aceleasi legitimitati obsedante, de care, intre noi fie vorba, Buscu et co. nu aveau nevoie; ei reprezentau ‘Catavencu’ mai mult decit oricine altcineva.

Viata e grea pentru presa tiparita, insa ‘Catavencii’ se descurca binisor, cu putini bani. Acum, numele mari ale istoriei ‘Catavencu’ muncesc pro bono, pentru a pastra resurse sa plateasca numele noi, tinerii muncitori si sclipitori care fac o treaba minunata:

Dan Panaet, Mihai Radu, Simona Tache, Radu C. Crahmaliuc.

Alaturi de ei scriu cu placere, cu incapatinare ambitioasa si cu regasit talent,

Doru Buscu, Ioan Grosan, Cornel Ivanciuc, Viorel Motoc.

Echipa are talent si se vede, in tiraj, in popularitate, in doza de umor, sensibil mai mare ca la ‘Kamikaze’. De ‘Academie’, ce sa mai vorbim…

Conform site-ului personal al domnului Liviu Mihaiu, www.liviu.mihaiu.ro (link

http://liviumihaiu.ro/2011/07/15/istoria-ac%c8%9bionarilor-de-la-ca%c8%9bavencu-in-cifre-%c8%99i-fapte/ )

Istoria acționarilor de la Cațavencu, în cifre și fapte

 

Februarie 1990

Cațavencu a fost pornită în februarie 1990, de un student – Ovidiu Nacu. Doru Bușcu, Liviu Mihaiu și Sorin Vulpe erau studenți la Politehnică și împărțeau aceeași cameră la cămin. Au fost primii cațavenci, la publicația care se numea simplu: Cațavencu – săptămânal incomod.

Acționarul revistei era, 100%, Ovidiu Nacu.

Octombrie 1991

Echipa de la Cațavencu lansează Academia Cațavencu, împreună cu regretatul Mihai Cârciog. Cațavencu lui Nacu mai rezistă câteva luni.

Structura de acționariat a noii reviste Academia Cațavencu:

  • Mihai Cîrciog – 80%
  • Mircea Dinescu – 20%

1996

Cațavencii preiau acțiunile de la Mihai Cârciog. Practic, fostul proprietar le cedează părțile, la prețuri simbolice.

În noua formulă, Mircea Dinescu are 30%, iar zece Cațavenci primesc cote între 8 și 10%. (?!? N.r.)

Cațavencii-acționari:


DoruBușcu
MirceaToma

LiviuMihaiu

CornelIvanciuc

IoanT.Morar

Patrick-AndredeHillerin

ViorelMo
țoc
OctavMardale

SorinVulpe

Eugen Istodor

1997

Mircea Dinescu îi vinde acțiunile lui Sorin Ovidiu Vîntu. Prețul vehiculat: aproximativ 300.000 de dolari. Vânzarea se votează în Senatul Academiei Cațavencu. Rezultatul: egalitate. Eugen Istodor își reevaluează votul și parte din revistă devine proprietatea lui Vîntu.

1999

Cațavencii răscumpără de la Sorin Ovidiu Vîntu (cu aceeași sumă) partea de 30% și devin acționari 100%.

2001-2002

Sorin Marin, fost acționar la Rompetrol, cumpără 50% din revistă. Cealaltă jumătate se redistribuie între Cațavenci.

O parte din banii încasați de cațavenci se investește în dezvoltare. Cațavencu începe să lanseze și alte tilturi.

2006

Sorin Ovidiu Vîntu preia Cațavencu, companie care între timp ajunsese la circa zece titluri, un post de radio și o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro. Printre acestea: Academia Cațavencu, Radio Guerilla, Cotidianul, B 24 Fun.

A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare.

Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.

O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.

2010

Cațavencu mai are în portofoliu Academia Cațavencuși Radio Guerrilla. Alte titluri s-au închis (cum ar fi Cotidianul), altele au fost vândute sau preluate de foștii manageri (Tabu, Aventuri la pescuit, Superbebe, 24 Fun).

Academia Cațavencu se scindează. Mircea Toma și o parte din redacția Academia Cațavencu pleacă și lansează o nouă publicație: Kamikaze.

Cațavencu SA intră în faliment.

2011

Instanța pronunță falimentul Cațavencu SA. Brandul Academia Cațavencu este scos la licitație. La prima licitație, este câștigat de Doru Bușcu, pentru 1,6 milioane de euro. Bușcu nu strânge banii, iar licitația se reia.

La a doua licitație apare un al doilea jucător surpriză – Orlando Nicoară, managerul Mediafax Group (deținut de Adrian Sârbu). Câștigă Dan Grigore Adamescu, prin jurnalistul Claudiu Pădurean (cel înscris oficial la licitație).

Adamescu nu convinge echipa de la Academia Cațavencu. Echipa lui Doru Bușcu pleacă la Dinu Patriciu, pentru săptămânalul Cațavencii.

Denis Dinulescu este numit de Adamescu redactor șef al Academiei Cațavencu. Redactor șef adjunct este poetul Paul Vinicius.

29 iunie 2011

Trei reviste de satiră, cu trei editori diferiți, apar pe piață: Academia Cațavencu, Kamikaze

 

 

UP TO DATE

Mare parte din publicatiile enumerate mai sus a incetat sa apara.

Pe piata supravietuiesc ‘Catavencii’, ‘Academia Catavencu’ si ‘Kamikaze’, descendenti mai mult sau mai putin legitimi ai spiritului ‘Catavencu’.

Dintre cei despre care s-a facut vorbire, ultra…

Octav Buruiana, Eduard Gugui, Alina Ungureanu, Traian T. Cosovei, Dan Goanta, Felix Anton Rizea, Mihail Carciog, Craciun Ionescu, Florica Mitroi, Paul Ioan Cruceana, Max Banusch, Dan Nicolici, Traian Furnea, Pavel Perfil, Radu G. Teposu ,si cine mai stie citi altii, nu mai sint in aceasta lume. Requiescat in pace!

Iata citeva dintre lucrurile remarcabile pe care le-au facut, trait, suportat, parte din cei ramasi in viata, luati intr-o ordine aleatoare:

Dragos Dumitriu a fost parlamentar PRM, apoi PC (2000-2004), director la OTV, colaborator al mai multor televiziuni, artizan spiritual al ‘Cronicii Supranaturalului’.

Ovidiu Nacu a facut presa pornografica, presa de tip magazin, afaceri tipografice, imobiliare. E retras si discret in prezent.

Mihai Antonescu a facut bani, i-a pierdut, a infiintat doua case de productie muzicala independente – Roadrunner Music si Full Frontal, a ctitorit o trupa de punk rock – Scout Astray, a coprodus serialul TVR ‘Calator in Orient’, a facut emisiuni economice la OTV, a candidat pe listele PP-DD, lucrul din urma notabil doar datorita clipului electoral scandalos. Acum se ascunde de creditori si se baga in seama pe la televiziuni obscure.

Cornel Ivanciuc a calatorit in India, Iran, Insula Pastelui si cite si mai cite destinatii exotice, uneori in tabere arheologice, alteori nu.

Caius Chirita a practicat cu succes medicina, a scris o carte de acupunctura si a facut cariera ca specialist in industria de medicamente. In prezent lucreaza pe o pozitie senior la Bruxelles, pentru Pfizer.

Ioan T.Morar a ajuns consul la Marsilia.

Adrian Andrici a inmulti banii multi pe care ii avea. A sprijinit-o pe Olguta Vasilescu in initiativa CS Universitatea Craiova, samavolnic opusa legitimei FC Universitatea Craiova, pastorita de Mititelu. Andrici a adus in combinatie si mari sume de bani ale KDF Energy, firma lui George Brailoiu (Salvatorul lui Cioran), al carei nume se lafaie pe tricourile CSU.

Mircea Dinescu a deschis o circiuma proasta in Centrul istoric, cu bucate dubioase despre care toata lumea, inclusiv el, crede ca sint geniale.

Sorin Ovidiu Vintu a fost la inchisoare in doua rinduri si se pare ca va mai fi.

Dinu Patriciu a vindut o rafinarie kazahilor, a omorit mai multe biznisuri, a saracit, a divortat, si-a schimbat ficatul si s-a certat cu Peter Imre.

Cristian Avram – Malaxa sta prost cu inima. La Braila.

Dan Medeanu a inaintat in masonerie pina la rang de virf.

Valentin Ionescu a inventat programul ‘Fabricat in Romania’, a cumparat conacul Otetelesenilor de la Benesti, Vilcea, a facut doi baieti blonzi si o hernie hiatala, s-a autoproclamat Rege al Eolienelor si administreaza Marina Tomis din Constanta.

Mazare a innebunit.

Radu Preda a fost redactor sef adjunct la ‘Evenimentul zilei’, perioada Nistorescu. S-a insurat cu Florianina-Doroteea Petcu, mama copilului lui Radu Mazare, Raducu. Se pare ca aceasta a dorit doar sa-l innebuneasca pe Mazare, maritindu-se cu cel mai bun prieten al sau, lucru care pare ca i-a reusit. Preda a lucrat la ‘Saptamina financiara’ a Trustului Intact si a facut mai multe emisiuni economice la Antene, fara sa fie calificat in acest sens.

Petru Berteanu a ramas apropiat al lui Bogdan Teodorescu. Impreuna cu acesta si cu Lia Trandafir au infiintat o firma de imagine si PR care a lucrat in campania din 1996 pentru Emil Constantinescu. Berteanu a fost consilier prezidential (1996-2000). Apoi, a condus Europa FM, a devenit director de strategie la Realitatea TV si nu numai. Desi foarte discret, Petru Berteanu a continuat sa fie extrem de activ.

Mitica Dragomir a fost dat afara de la Liga, arestat preventiv (istoria e iterativa!) si sicanat in varii moduri in cadrul unei generale campanii de vinatoare de vrajitoare.

Irina Nacu e in America.

Sorin Lucian Ionescu face o emisiune obscura la Constanta, la televiziunea lui Mazare, Neptun TV.

Cristian Vasile a condus cu succes saptaminalul ‘Blitz’ la Editura Cassandra.

Serban Comanescu, lovit  de imputinarea drastica a presei hebdomadare, s-a inapoiat in Craiova natala. Azi il gasim lucrand acolo tot la un saptaminal, de sport. Mai scrie, intr-un ritm nu chiar atit de iute precum cel saptaminal, si pe spumosul blog prazburg.com.

Horia Garbea a scris citeva piese notabile si a avut succes. Chiar si in Anglia!

Th. Denis Dinulescu a publicat mai multe carti, unele bune.

Madalin Matica a fost country manager al Mate Impex Petroleum, managing partner la DotCommerce Romania si E Invest Romania. In prezent e consultant pe fonduri europene.

Radu Caranfil a fugit cu nevasta lui Th. Denis Dinulescu, Cristina Topolski.

Cristian Topan a acces in conducerea Asociatiei Caricaturistilor.

 

 

Surse ce pot fi consultate de cititor:

www.catavencii.ro

www.academiacatavencu.info

www.kmkz.ro

ro.wikipedia.org

http://www.liviumihaiu.ro

http://www.mihaiantonescu.org

www.prazburg.com

www.paginademedia.ro

www.wall-street.ro

www.zf.ro

 

la Biblioteca Academiei, colectiile publicatiilor care au depasit pragul de zece numere tiparite:

Catavencu – saptaminal incomod, Catavencu – international, Academia Catavencu, Kamikaze, Catavencii, Ceausescul, The Foamea, Fraierul Roman, Atac la persoana – saptaminal de scandal.

 

Amintirile lui Mihai Antonescu in emisiunea ‘Romania reala’, editia din 22 ianuarie 2014, 6 TV:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements